Secretarul general adjunct al PNL București s-a cumetrit cu un temut lider interlop. Silviu Mototolea a petrecut cu Duduienii și Caranii

Publicat: 17/09/2021, 18:01

Secretarul general adjunct al PNL București, Silviu Mototolea, care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte al PNL Sector 4, a devenit cumătrul liderului interlop Fardin Amet, cel care, de ani buni, conduce cu o mână de fier un clan ce controlează o zonă importantă din sudul Capitalei. La un an după ce l-a botezat pe cel de-al treilea copil al temutului lider interlop, Silviu Mototolea, în calitate de naș, a tăiat și moțul finei sale, așa cum cere tradiția. Evenimentul a avut loc miercuri după-amiază și a fost organizat odată cu petrecerea de nuntă a lui Fardin Amet, la care, pe lângă Mototolea, au fost prezenți, printre mulți alții, membri ai clanurilor Caran, Ștoacă și Duduianu.

Primele informații legate de posibila legătură a omului politic Silviu Mototolea cu lumea interlopă au ajuns în presă după ce acesta a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Romfilatelia. Atunci, în spațiul public s-au vehiculat informații potrivit cărora Mototolea ar fi membru al clanului Duduianu, fiind văr al soției fostului lider intrelop Emi Pian, înjughiat mortal, vara trecută, în urma unui conflict izbucnit într-o locuință în care se organizau jocuri de noroc ilegale.

La momentul respectiv, Silviu Mototolea a negat orice legătură cu mediile intrelope. „Mă numesc Silviu Mototolea și declar public nu doar că nu sunt interlop, dar nici măcar nu știu ce înseamnă acest lucru”, anunța acesta la momentul respectiv.

Deși susținea că nu știe ce înseamnă lumea interlopă și nici nu are grade de rudenie, de vreun fel, cu astfel de oameni, Mototolea a devenit cumătru cu Fardin Amet, un lider interlop periculos, din cartierul Apărătorii Patriei, Sector 4.

Potrivit unor surse din Poliție, acest Fardin este, de ani buni, liderul clanului Amet, care controlează familiile de etnici turci din zona respectivă.

Numele acestuia a fost asociat, de-a lungul anilor, cu infracțiunile violente, dar și cu fapte de criminalitate organizată, cum este traficul de droguri. Mai mult, în contextul dosarului de trafic de droguri, Fardin Amet a fost trimis la dezintoxicare de către magistrații Curții de Apel București.

Acesta a revenit la penitenciar în anul 2017, ca urmare a unei tentative de omor. Atunci, Fardin Amet a fost acuzat că a lovit un tânăr, cu un topor, pentru recuperarea unei datorii.

Mototolea, alintat de interlopi ca „dulceața cartierului”

După ce mandatul de arestare preventivă a fost prelungit în mai multe rânduri, magistrații au decis că liderul interlop poate fi judecat și în stare de libertate.

Scăpat din închisoare, acesta a devenit tată după ce iubita lui i-a dăruit o fetiță, iar naș de botez a fost politicianul Silviu Mototolea.

Miercuri, Mototolea a fost prezent și la nunta lui Fardin, ocazie pentru el să taie și moțul finei sale. La petrecere, dedicațiile pe numele său au curs „fără număr”, fiind alintat, prin intermediul lăutarilor, drept „dulceața cartierului”.

La evenimentul care a avut loc într-o locație de lux au participat reprezentanți ai celor mai importante clanuri din București și din țară, între care Duduienii, reprezentați de fiul lui Emi Pian, Caranii și Ștoacă.

Din punct de vedere politic, Silviu Mototolea, cumătrul lui Fardin Amet, ocupă funcția de secretar general adjunct al PNL București, a treia funcție din ierarhia organizației, după primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și viceprimarul Capitalei, Stelian Budjuveanu. Cumătrul lui Fardin este și prim-vicepreședinte al PNL Sector 4, filială condusă de deputatului Pavel Popescu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online